Nu e totul pierdut

Daniel Săuca

În plină expansiune a civilizației divertismentului, a spectacolului, nu am fost singurul care a băunat public, și la această rubrică, despre trista schimbare de „gusturi” a publicului iubitor de cultură. Și, totuși, nu e totul pierdut. Nu chiar toată lumea e atrasă de divertismentul facil, de petrecerea așa-zisului timp liber oriunde altundeva decât în preajma cărții. La diverse târguri, cu revista și editura „Caiete Silvane”, am rămas surprins plăcut de întâlnirile cu iubitori de carte, nu puțini, care au apreciat ce facem noi și alții. La Zalău, pe pietonală, o doamnă profesoară a plâns de bucuria revederii cu cartea dar și pentru că biblioteca personală nu are cui să o lase. Nu e un caz singular. Și, totuși, cum spuneam, nu e totul pierdut, atâta vreme cât mai există și cititori, indiferent de pe ce suport. Destul de probabil, pe urmele lui Llosa, cultura, în sensul tradițional al cuvântului, e pe cale să dispară, dacă nu cumva și-a dat duhul. Noua „cultură de masă”, „postcultura”, „sectoarele culturale și creative”, și câte or mai fi, din ce se vede, nu ne duc decât înspre superfecialitate, showbiz, masificare, debandadă morală, spirituală. S-a citat în neștire una din zicerile lui Borges, „Eu întotdeauna mi-am imaginat paradisul ca pe un fel de bibliotecă”. E greu de afirmat asta în noile vremuri. Nu prea poți să „vezi” paradisul în destrăbălarea globală. Nu prea am argumente solide să afirm că nu e totul pierdut, dar cred că și speranța, încrederea pot fi de folos. Pentru supraviețuire.
P.S.: Nimic despre campania electorală. Posibil pentru prima dată nu mă interesează deloc. Poate e de bine…